pluvio

și-s toate așa cum ar trebui

când visele se crapă de ziuă

stăm înveliți de frunze de castan

avem în inimi beția de aseară

în care felinarele 

păreau lampioane explodând în povești

sau în priviri aruncate între ploi

și-s toate aruncate alandala

când vocile se târăsc spre paturi

din păcatele noastre ne scoatem mântuirea

avem un suflet pictat cu cratere

ne adunăm printre ruinele astea de oraș

îl facem o casă

și un zgomot de copil râzând în ploaie

și toate sunt pauze lungi între diferite acte

când actorii flămânzesc după aplauze

din cortina lăsată peste cer

adunăm broboade mari de amintiri și le unim în clepsidre

peste rândurile din față

întunericul devine mai negru

și pașii seamănă cu o ploaie de toamnă

și toate sunt bătăi de inimă la trap

-ca o toacă de brad mirosind a munte-

când zăpezile se topesc și încetinim pașii

găsim în palme

vise crăpate de ziuă

și ploi adâncite în ochi