apă

mă aflu pe lanuri incandescente

privesc tristețea cocoțat pe saltele

-uite cum coboară soarele spre infern-

eu cobor în inimă

exact ca într-o fântână lăsată în câmp

caut răcoarea lăsată în vrie

peste fiecare clepsidră de rouă

vrăbiile cad și lovesc pământul cu ochii deschiși

din așchiile de praf lăsat pe carne

în seceta asta postesc cuvinte și liniști

pe aici trece doar un vânt uitat de dumnezeu

între stele

durerile devin șoapte năclăite urcate pe ziduri

o iederă uscată uitând să respire

și fiecare pas pus înainte

îmi trece prin corp ca o frică

desculț

răscolesc pământul sub care au murit inimi

în inima mea e o moarte vie

îmi plimb sentimentele în lesă

iar lumina devine un hău

și fiecare privire spre orizont

e o singură respirație și inspirație și oprire

mă scot din inimă precum o apă

aștept finalul în toată răcoarea lui

exact ca un soare apus prin lanuri incandescente