am părul negru, negru, negru,
doar vara
începe să se albească,
e de la faptul
că stau la doar
trei sute
patruj' nouă de pași,
numărați în fiecare noapte prin gând
cu aceeași frecvență
a bătăilor inimii
ca atunci când mă sărutai
după ureche.
stăteam pe fiecare picior
și îți susțineam parfumul,
uneori mă strig
în pragul aceluiași drum,
nici nu îndrăznesc să privesc,
arunc cu pietre
în trecut
sau poate că viitorul
mă aruncă prin alte schimbări
de om.
credeai că am uitat
cum adormeai la film,
strângeai între buze
întreaga noastră iubire
rulată pe ecranul ciobit
în colțul din dreapta sus,
te trezeai cu părul vâlvoi
și eu te strângeam în brațe
răpus de durere.
îmi luăm din cuier
acuarelele cu miros de scorțișoară
și încercam să îmi pictez pe retina
imagini cu tine
pozând îmbrăcată
cu puloverul meu.
am părul negru, negru, negru,
mi-e frică să vină vara,
cine știe,
poate asta e ultima
în care trăiesc.
:-s
RăspundețiȘtergere