Nina face îngerași în cămașa mea

în brioșe văd secvențe de film,
parcă așa îmi răsfrângea
toată bunăstarea,
se urca peste mine,
o duceam până pe balcon
îmbrăcată doar în cămașa mea
aia verde,
nici acum nu știu dacă mai e la ea,
oricum,
cert e că se arunca pe scaun
fumând țigară după țigară,
până la filtru
și înapoi,
de parcă ai fi zis
că Nina era doar un fuior
de fum,
o cadână de prin alte lumi,
zeița ieșită în față templului,
primind aplauze la scenă deschisă
de razele soarelui
nou format în galaxie.

rămânea cu ochii închiși,
părul îi atârna pe sâni
și curgea până la inimă,
aduceam mereu o cană de cafea,
o împărțeam la doi,
știam că îi place cu miere,
avea gust de abanos
topit în tei,
niciodată nu aș fi putut spune
dacă erau buzele ei
cele care dădeau parfumul ăsta,
mă chema râzând
și apoi începea să plângă de ciudă
că a pierdut cheia
de la camera sufletului,
se agăța de gâtul meu
până îmi rupea tendoanele,
și așa stăteam privind
petele de pe geamul
din apartamentul șaptiș'pe.

în alte zile
mă scotea pe afară,
mâinile ei aveau urme de zăpadă
iar ochii se făceau tot mai verzi,
nu știu cum reușea lucrul ăsta,
stătea ore în șir
concentrată în față oglinzii ciobite
iar eu ascultăm Lady în red,
mă sfâșiam între tăceri
și o întrebăm absent
dacă mai cunoaște
alte melodii lente,
poate într-o seară
sau două
am dansat vals,
nu mai țin minte,
amețeala se avânta în mine
cu aripi de drac.

păcat de ea,
mâine am fi sărbătorit
patru sute
șaizeci și trei
de zile împreună,
așa,
ne-am oprit la trei sute
șaizeci și cinci,
un an de zile
plin cu aceeași lună,
cu aceeași zi,
oră,
secundă,
nano-micro-pitico secundă,
pe scurt,
plin de aceeași Nina
cu părul fluturând
aburi de cafea
și miros puternic
de abanos topit
în tei.