caporalul se mișcă încontinuu,
același locotenent plânge în colț,
din ochiul verde îi curg foi,
respins, respins, respins,
maică-sa îi cere explicații inutile
și nimeni nu îi aude sufletul
tocat mărunt printre bucățile de ger.
în mine se declanșează observații,
analizez cu palmele
ideile revoluționare din coaste,
iarăși voi rămâne în tranșeele săpate
în alt cort colorat cu roșu și auriu,
mi-au degerat urechile
și nu mai aud decât răsuflul colegilor
din armata viitoare.
îmi încarc pixul cu hârtii scrise în grabă,
mă demoralizează lipsa de coapse feminine
dar îți scriu iarăși,
formând aceleași convingeri albe,
știi,
aseară am lucrat în noroi,
mă înecam săpând după armele celor răpuși,
încerc mereu să analizez greșelile,
să le îndrept cu sârmă ghimpată,
pe urmă beau niște acritură
din apa cu supă la plic
și îmi port crucea
spre noi victorii.
nu pot să dorm,
pătura e prea tăioasă și toți mă înțeleg,
ne privim în ochii năclăiți de moarte,
în fiecare zi mai pierdem pe câte unul
dar nimeni nu refuză să moară,
avem un scop ciudat,
acela de a creiona liniile inamice
în minte,
în noi,
în tine,
în mine.
promit să mă întorc
cu jurnalul gol, iubito,
poate când voi muri
crucea de fier
se va transforma în aur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu