Nehotărâre

știi senzația aia
când ți se tapițează inima
cu sentimente de ceară,
asta până când
toate arterele
se comprimă în ace sterile
înfipte în plămâni?

mă cert cu ambele bucăți
de rațiune,
îmi pliez acordeonul
din corzile vocale
pe rămășițele de șoapte
smulse cu vârtejul urechii,
parcă timpul nu mă mai iartă,
am început să sper
la nesperanțe,
ai abur de somn în coaste
și niciunul dintre noi
nu e în stare să țipe.

din convulsiile sângelui meu
se nasc aceleași idei ciobite
diluate în purgatoriu,
printre degete
mi se scurge seva unghiilor,
am obosit să râcâi cu ele
pe șira spinării tale,
îmi pun ceasul să sune
exact în momentul când
vei adormi cu celălalt în brațe.

poate o să îmi petrec seara
pe acoperișul ud,
mirosind a mucegai
și iarbă îmbibată
cu infuzie de gândaci,
stelele sclipesc mai puțin
și nu mai știu ce să fac.