Printre gene

îmi însemnez peretele
cu desene abstracte,
oameni fără ochi,
fără urechi
sau fără guri,
iar tu mă înconjori
cu același sunete
sparte de timpan.

mi-am tocit unghiile
de la mâna stângă
tot timpul
cât tu ai plecat printre
îmbinările mele de sânge
și tendoane
crăpate,
moleșite,
răsucite cu alte cuvinte
de iubire moartă.

și simt că tu ești alta,
îmi iau în brațe coastele sărutate de tine
și le sparg
cu gestul nebunului
disperat să știe
adevărul universal
despre iubirea pură.

printre gene
îmi clipocește sunetul uniform
al sfârșitului de transmisie tv,
în mâna dreaptă am sticla de vin,
pe covor
ard pozele cu tine,
mă răstignesc prin cada înnegrită
iar de undeva de sus
o vecină se aruncă prin cuvinte
de la etajul 6.

parcă imaginile cu tine
cresc în intensitate,
îți trimit mesaje la doiș'pe noaptea
cu același obscur "te iubesc"
iar tu,
tu dormi în pijamalele altuia,
bând cafeaua de a doua zi
în care se refugiază
tot universul unui an
tocmai trecut în neființă.