miercuri, 11 iulie 2012

4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.



 
 e duminică
 tu nu știi să mai numeri orele
 secundele se învârteau în cerc
 clepsidra murmură parfum de mare și plajă
 astăzi voi sta să te privesc îmi ziceai
 îmbrăcată doar cu tricoul verde
 se loveau între două bătăi de inimă
 poze reale în alb și negru
 culorile nu trebuiau inventate
 iar timpul -
 nici atât.
 
 mâncăm pe jos din boluri cu desene gri
 am pierdut noțiunea de eu
 sau noțiunea de tine
 un noi s-a format între pereții rotunzi
 din pătratul vieții
 credeai că rămânem blocați sub soare
 dar norii închideau ochii îngerilor
 spre noi se adunau aburii din tămâile morților
 astăzi primim suflete
 croite prea larg
 pe tine te roade unul la călcâie
 trebuie să te obișnuiești cu el
 eu îl strâng de două ori în jurul trupului
 oamenii prezenți
 au uitat duminica
 ziua familiei renăscute.
 
 tu pleci cu barca lui Charon
 rămân pe mâl și îți fac cu mâna
 cealaltă e ocupată cu un capac de sicriu
 și coasa tocită
 gluga mea flutură în vuiet
 privesc lista scrijelită cu bucata de cărbune
 ultimul e Dumnezeu.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu