scenetă cu arcuş şi rochie

stau doar în parc şi înghit numai fum
mestec dintr-o ţigară şi scuip tutunul
băncile au devenit mai goale aleile prea pline
a început să plouă cu frunze şi ceaţă
aştept ultima bătaie a ceasului
din autobuzul vechi coboară pantofi
picioare rochie mâini gât şi plete
undeva
un suflet tace şi se închină
eu privesc în gol

până la mine mai sunt cinci paşi
fredonez un vals lung şi vechi
două buze roşii se deschid şi aud versuri
dansăm amândoi în nebunie
toate frunzele se înfioară şi gem
o iau în braţe o iau în inimă
spre urechea mea aleargă unele cuvinte şchioape
se-mbracă în fugă şi coboară pe un arcuş
pălăria mea cade
o şterg de praf îmi aprind ultima doză de fum
am rămas cu ochii în gol
pantofii încă se aud în acelaşi ritm

se simte mai bine frigul azi
aştept un autobuz vechi
la colţul parcului stă un cântăreţ cu o flaşnetă
din zecile de frunze
multe mi s-au lipit de tălpi
nu pleca
o
nu pleca

ea
o să vină cât mai curând