aceeași moarte din fiecare zi

 
 mă trezesc
 prin cameră se simt pași tăcuți
 îmi spăl ochiul de sticlă fumurie
 a uitat mângâierea sărutului tău
 de bună dimineața
 patul scârțâie gol
 erai prezentă la capătul nopții
 văd acum pânze albe
 mai știi cum se prindeau seara
 toți licuricii pictați cu galben
 șopteam coastelor
 să respire iubire
 
 înghit cafeaua amară
 era un ciob de cană cu amprentele tale
 buze înroșite din timp
 se mulau zgârieturile toamnei
 peste frunzele străpunse de ploaie
 mestec rumegușul din viața înșurubată
 în lemnul nucului crescut sub vene
 priveam o poză în golul ei
 erai toată o pagină vitruviană
 loveam streșinile umflate
 cu degetul tocit al corzilor
 chitării vechi
 
 somnul se închină lunii
 îngropam cearceaful
 în mirosul caiselor coapte
 doream o singură oră de viață
 închideam robinetul cu vise
 pe străzi goneau lovituri de bici
 simțeam pielea arsă cu un fier roșu
 în suflet era un lacăt
 auzeam tăcerea din bătăile inimii
 nu-i niciun sunet
 rămas între vise