știu că toamna se întorc visele

 ~jurnalul unui epileptic~ 
 
 
 știu că visasem cu tine fiecare val din mare
 picăturile se izbeau de noi
 le simțeam în piele
 fire contorsionate și reci
 mă-mbratisai cu toate degetele
 toate furtunile se abăteau peste nori
 jurasei să aperi iluziile marcate cu sânge
 plajele miroseau a scoici putrezite
 în talpă rămăsese prins nisipul ud
 se hrăneau coșmarurile
 începuseră să-ți devoreze gambele
 coapsele jumătate din tricou
 erai neagră
 mai neagră decât fiecare val spart de pietre
 eu deja plângeam
 
 am clipit cât pentru o vară
 peste noi s-a lăsat nisipul ca o pătură caldă
 îmi șuierau urechile a vânt
 tăcerea ta lovea în suflete
 rămăsese o singură bătaie de inimă
 ascunsă pe sub stâncile gri
 în față norii deveneau convulsii interminabile
 îmi tremurau mâinile și te căutăm după parfum
 priveam ploaia așteptată
 tuna peste mare
 marea mugea
 venea călare pe munți sărați
 am închis cartea
 foile rămân negre
 
 m-am învelit cu primele frunze
 oasele scârțâiau
 am încercat să mă mișc fără zgomot
 tot sângele meu era la olimpiadă
 mușchii au refuzat durerea
 priveam bucata de apă și în minte
 apăreai îmbrăcată cu pielea mea
 fiecare nerv se scălda în halucinații
 aveam în palmă scrijelit
 acum e deja mâine
 mai e puțin până la toamnă.