parc-aș iubi un pic

 
 parc-aș iubi așa puțin
 din sunetele frunzelor căzute
 se nasc emoții lăsate pe noptieră
 aud sufletele respirând
 în propriul lor sac amniotic e cald și tăcere
 vreau în brațe vreau în brațe
 în jurul meu al nostru al vostru al tuturor
 se nasc sute de copii cu această dorință
 sub bolta inutilizabilă a cerului
 privesc spre pomul uscat
 învelit cu o parte din coapsa ta
 miroase a prune și a toamnă
 nu așteptam acest lucru
 această manie împinsă spre moarte
 rămân lovit în prima vertebră
 și toate iluziile pocnesc în mine
 precum bobocii nenăscuți ai florilor de cireș
 
 sunt singur și încep să fluier
 mai ales când se lasă ultima fărâmă de răcoare
 pe năsucurile tale îmi așez palmele
 am ridurile mulate peste tine
 din noi curge fiecare suflet
 mutilat de iubire
 te urmez cățărat pe fiecare creangă
 sau spin sau frunză
 trec pe lângă mine sunete de copite
 copiii devin mici mici mici
 dispar sub greutatea singurelor cuvinte
 știute rostite atinse
 vreau în brațe vreau în brațe
 
 din fiecare implozie de idei
 mă-ntorc cu ochii spre răsărit
 aștept ultimul sunet cosmic
 un fâlfâit de pene lăsat peste coaste
 abia șoptesc
 c-aș iubi un pic sau un pic mai mult
 restul se înfiripă spre soare
 adorm pe aripa ta
 din zefirul purtat peste oameni
 tu țipi cu sânge
 acum te țin în brațele cuprinse de crize
 sunt aici.