nu eram un oarecare
mi-era rușine să le zic alor mei
despre întâmplările șoptite sub inima mea
plecam în fiecare vară să vânăm
borcane pline cu compoturi de caise
ne deschideam gurile pentru a nu ne spune nimic
mâine seară o să miroasă în casă
a dispariție înceată
și într-un colț
unul din noi va plânge
indiferent de vârstă
indiferent de nume
indiferent de orice lucru
neelementar din prisma vieții noastre.
și totuși
mâncăm la aceeași masă
povestim aceleași destine împletite sub noduri
calcaroase noduri existențiale
ne îmbrățișăm în taine cioplite sub rugi fierbinți
în satul meu natal miroase a vechi
și a iarbă uscată
iar eu
eu miros a părinții mei
a sânge și sudoare și dor
și iubire și înfrângere și gust de cireșe coapte.
acum
acum miros doar a rușine
și spaimă lipită de gratii
mă lupt cu obsesiile fonetice
în spatele casei o aud pe mama cum plânge
îl aud pe tatăl meu lovind cu sete
o nicovală zgâriată pe mijloc
aud trecutul și restul rămas în mine
și nimic nu aduce înapoi
clipele.
dați-mi
vă rog
o clepsidră întoarsă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu