cine sunt eu să îți fur poveștile?

 
 nu mai mi-aduc aminte
 era dimineață sau seară
 oricum
 era o zi lăsată în memoria mea
 precum un fir din ghemul Ariadnei
 auzeam fiecare pas din mersul tău
 mai știu că ploua
 cu frunze de aur din mărul lăsat deschis
 ca un seif proaspăt jefuit
 timpul se limitase între două respirații
 la colțul blocului
 o bătrână privea pofticioasă
 la bucata de covrig mușcată de o pisică.
 
 clipeam în neștire
 pe spate simțeam dungi umede
 lăsam fiecare nerv din mine să se închine
 rugăciunea cea de pe urmă
 uram un bun-venit femeii cu glugă
 și buze putrezite
 îmi înșfăca ultima rămășiță de suflet
 priveam în gol
 iar golul începuse să se lumineze
 cu întuneric brăzdat de râsete diavolești.
 
 pe un perete am recunoscut masca
 purtată de tatăl meu
 erau acolo săbii armuri și buzdugane ruginite
 în sângele meu clocotea durerea
 mă înghionteau sunetele clopotului din sat
 aveam fiecare coastă spartă în trei locuri
 bocete ale mamei
 și norii se închideau ca un capac de sicriu
 peste lume.
 
 dar eu
 eu mi-am prevăzut moartea
 mai stăteam câteodată la povești
 până seară târziu
 și-acum
 se răzbună pentru basmele furate
 am plagiat moartea și viața
 le-am încurcat
 trăiesc sau mor sau trăiesc sau mor
 ruleta rusească e inacceptabilă
 prefer totuși
 un sicriu cu spini.