la sfârșit

fumurile apar sub ochi precum cearcănele

din fiecare vază spartă se strâng dureri

prin vene alunecă un albastru de metil

ca o singură cărare spre tăcere

sub stelele astea sparte

guguștiucii înghit mici cuburi de suflet

printre sferele astea ascunse sub perne

domnește o simplă mirare a verbului a ști

cunoști cămașa călcată și caldă

cunoști patul cu noptiera lipită la fix 20 de centimetri

cunoști fiecare rază crăpând draperia

te ascunzi între cuburile desenate sub covor

și totul se închide precum o ușă de bordei

atunci cand crivățul îți zdrelește ochii

și hainele te ard și unghiile îți cresc în carne

și totul se învârte de-a-ndoaselea

retrograd

respirând în fiecare secundă litri de otravă

stai pe un cub și privești spre cruci

și totul devine o tăcere mai cruntă

exact ca o înfrângere la final de război

deasupra

vulturii îți caută gâtul să scobească în el

exact cuvintele uitate când te plimbai prin sfere

și uitai că toată lumea

e un cub spart sub bocanc