când fericirea apune sub ploi
din palmele noastre se nasc dialecte umane
în colțul dintre cer și pământ
lumea își șușotește durerea numărând din doi în doi
la final
după toate salturile șotronului
uităm să zâmbim spre nicăieri
când fericirea devine un rid
din ochi ne curg amintirile ca o clepsidră rotită mereu
și în colțul dintre rai și iad
așteptăm sufletele să își spele rufele de păcate
la final
după toate nopțile chircite sub plăpumi
uităm să ne ținem de mâini
când fericirea devine tăcere
din vene coboară numai pâine și vin
și în colțul ăsta dintre dulce și sărat
copacii se izbesc și lasă frunzele în vânt
la final
după toate gerurile crestate pe piele
uităm să legănam visele spre infinit
cand fericirea devine îmbrățișare și răsărit
oamenii ies din peșteri și caută trecutul
în colțul dintre alb și negru
inimile se cioplesc în săruturi și cad
la final
după toate iubirile astea de-a valma
uităm să plângem singuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu