țesătură

viața e o întreagă cronică despre tristețe

și valuri totale de fericire spărgând timpane

când soarele uită privirea în nori

diminețile ne prind căutând brațe de noapte

pe clepsidra asta ruptă

un suflet se bălăngane între universuri

și totul e clădit pe o claie de fân

exact ca aia pe care ma suiam la 13 ani

și priveam trenul lunecând printre lanuri

în briza asta

simt toți dinții mușcând din pietre

și liniștea devine furtună

un tunet îmi zgârie spatele

prin freamătul ăsta de carton

fiecare sosire a zilei cheamă lăutarii

iar din toată hora asta de sentimente vălătucite

-precum ghemul prins între degetele bunicii-

o singură bluză înflorește în zâmbet 

moirele rup firul

pe pielea mea sunt desenate vieți îmbulzite 

stau și respir și sorb din nisip

astăzi 

rămân o clepsidră