incantație

în spate se adună un catafalc de nori

suntem ultimii oameni care aruncă în bălți cu pietre

din fiecare bulă spartă

un țipăt calmează stelele

fugim printre lanuri

ne tăiem tălpile în pietre

sub maldărul ăsta de tricouri

ne adăpostim sentimentele mirosind a ploi

ca o lanternă

un suflet luminează în întuneric căutând un scop

suntem ultimii oameni care își agață palmele de inimi

privim spre nicăieri și ajungem nicăieri

infinitul e doar un mers în cerc spre eternitate

și sub toată grămada de bluze

ne respirăm întreaga emisferă de iubire

când soarele își strâmbă razele spre orizont

suntem ultimii oameni în căutarea mântuirii

avem pozele strâmbe și fericirea dreaptă

și tot ce contează

e cum roșul ăla de apus

se liniștește pe sufletul nostru chemând îngeri

și peste tot nisipul murat de mare

ne închidem buzele în săruturi sărate

când noaptea arde prin geam

suntem ultimii oameni care beau în cinstea lor

prin fiecare stingere de lumânare

noi ne aprindem șoaptele

și devenim