priveliște

de aici se vede o muchie de nor

din noi se văd doar muchii de sticlă spartă

așa ne petreceam zilele și nopțile

stăteam ascunși într-un labirint 

ecoul ne lovea din toate părțile

aveam încă în suflet 

ultima ta bătaie de inimă lipită de inima mea

de aici se văd doar creste de haos

din mine se văd umbre negre și ochi negri

așa îmi petrec secundele

stau ascuns sub o umbră de pământ și caut lampioane

-uite ce dorințe îmi puneam acum șapte toamne-

aveam între degete vechile petale

transformate în praf și cenușă

de aici nu se văd stelele

e totul o mâzgă neagră și întinsă

precum un tapet adăugat între două săruturi

când talpile se loveau de lemn și pocneau a dor

când așchiile ni se înfigeau între ceasuri și plămâni

-cât de greu trec orele până vine noaptea-

încă am în suflet un ceas

corelat cu o boltă cerească distrusă

de aici se vede răsăritul

precum un ying și yang agățat de o sârmă

e totul acolo și totul e nimic

și merg pe sub brazii ăștia de catifea

-cum fulgera în diminețile când îmbrățișam cafeaua-

încă am un suflet căutând o inimă