felieri

aș vrea să stau în întuneric
sa trag peste cap pătura transpirată de noi
între sufletele noastre
au crescut lanuri de lalele
în martie totul miroase a ploaie
soarele s-a închis în croncănitul ciorilor
în frunzele nepocnite în rugăciunile albe în palme
ceasul s-a spart la întâlnirea minutarului cu secundarul
și totul și nimicul s-au îmbrățișat în mine

de când ai plecat
am rămas îmbrăcat cu aceleași haine în același scaun
prin fața mea s-au perindat lumini și sunete
în buzunarul stâng am găsit cheile cu breloc
mi-am secționat creierul în felii subțiri de amintiri
toate sunt colorate și poartă amprenta pașilor tăi
pe încheietură am picăturile de parfum
se adună moliile și îmi mestecă pielea
pânza dintre corp și aer se destramă în petale de lalele
în aburul expirat de plămânii mei după un sărut pe gât
în sunetul leneș scos de tine dimineața
atunci când palmele mele se lipeau de mijlocul tău
atunci când mă adăposteam în brațele tale mirosind a lapte

și acum rămân aici
am în stânga paharul de vin și cel de apă
mă decid să beau până orele devin zile
până zilele devin secunde iar drumul ți se face mai scurt
o să torn în mine și o să hibernez până la venirea ta
precum fac broaștele atunci când se apropie iarna
precum gândacii răsfirați în fiecare cotlon al camerei
unde acum am trasă peste cap
pătura noastră mirosind a transpirație.