îți știu fiecare căldură fiecare tendon
ți-am numărat în somn toate genele
undeva în mine
s-au întins frânghii întregi
toate pozele mentale sunt developate în creier
acum stau întinse în lumina ochilor tăi
mă întorc cu spatele la peretele rece
mâna stângă rămâne amorțită sub tine
mâna dreaptă își caută destinul jucându-se pe șold
și sub talpa ta
îmi deschid pleoapele cu prima inspirație
îmi strâng coastele sub mine
îți privesc liniile ochilor devenind talismanele zilei
casc
mă târăsc spre partea ta de pat
mirosind încă a cremă de ciocolată și păr ud
în poziția fetusului mă găsesc toate trăirile
le aștept așa cum un copil își așteaptă părinții să vină
acasă
număr în gând fiecare expirație
după o oră te lipești de mine
închid ochii
pe retină îmi apar liniile ochilor
liniile zâmbetului liniile sânilor liniile coapselor
stăm întinși în patul nostru
te ridici ca o pisică regală
prosopul de culoarea piersicii se mulează perfect
apuc cana de cafea și suflu în ea
mi-e teamă
ceața ne învăluie
stăm în balcon și salutăm supușii imaginari ai regatului
nostru
palmele tale sunt strânse în jurul cănii transparente
uite
dimineața asta încă ne ținem în brațe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu