netrăiri

o să ajung să îmi fac cruce

atunci când intersecţiile vor fi pline de corbi şi cocostârci

prin vârful fiecărui copac se lipeşte cerul în dungi portocalii

un lătrat de câine fuge după un mieunat de pisică

toate lucrurile sunt alandala şi aşezate în perfectă ordine

încât salcâmii au început să înflorească toamna

iar teii

teii se scutură privind rănile crestate pe scoarţă

o literă A

cu o literă B

cu o sticlă de vodcă adormită pe trecerea de pietoni

iar cuvintele curg precum o paradă militară a bocancilor

am închis jumătate de pleoapă

pentru a vedea lumea bicolor.

lângă florăriile fără petale

cojile de seminţe prind rădăcini spre centrul nervos al oraşului

toate pet-urile se strâmbă ciocnindu-şi gâturile în săruturi monumentale

perfecţiunea răsună în nebunia din căşti

un om se crede dumnezeu şi oferă iertare la cinci lei bucata

îi creionez pe un carton harta spre ultimul bar din lume

începe şi râde şi râde şi râde

nu se mai opreşte îmi spune durerile scuipate în fiecare parte de oraş

pe fondul sonor aud îngerii cum fâlfâie aripi mari şi hidoase

mie-mi cresc degetele în numele prezentului

al noului

şi al vechiului

o sa îmi fac cruce în fiecare nuanţă a zilei

în fiecare lovitură de clopot aşezată leneş pe turla catedralei

în fiecare dormitor în care am făcut sex şi am ascultat blues

în fiecare femeie întinsă între cearceafuri

în fiecare gură de băutură aruncată spre stomac

o să îmi fac cruce şi o să trec mai departe

în netrăirea asta

merităm un sentiment.