îmi rezolv durerile bând cafeaua de după-amiază
închis în camera portocalie,
aud saxofonul din jazz-ul rulat pe CD,
îmi tremură carnea pe buze
și în jurul meu se zbârlesc
piei de pisici moarte,
tunetul din inimă
luminează întunecat.
pășesc precum bețivii
am senzația de sete continuă,
dă-mi să citesc, dă-mi să privesc o carte,
să o rescriu prin mine,
tu nu știi cum se strecoară din suflet
câte o bucățică de amintire
tăiată cu flexul
și pătrunde prin cerneala asta neagră
pompată de inima mea
ca o lanternă în plină lumină.
mă dor celulele,
simt amorțeala primăverii
în lătratul câinilor, zburatul muștelor,
chiar și în băutul cafelei,
d-asta mă trezesc mai devreme,
să îmi las trupul învelit cu cârpe
umilit de ultima rămășiță de frig.
citesc în papuci de casă
și în halat,
prefer să citesc decât să mor,
citesc până la refuzul ultimei clipiri de ochi,
astăzi mi se pare timpul prea scurt,
trag de el ca de o gumă mestecată
și sper la încă o secundă de fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu