în spatele lui Moise

sursa foto

culori,
îmi ridic fruntea însemnată cu o cruce roșie,
din ochi se scurg valuri de la Marea Moartă,
am uitat cum era să fiu biciuit
în soare,
muștele nu îmi mai ling rănile egiptene,
am reușit să fur în noapte
pâine și apă din închisoare,
uneori se auzeau gărzile faraonului
cum violau ideile noastre tăcute.

prin dinți simt boabele de nisip,
bătrânul orb cu un toiag
își poartă păcatele în fața noastră
în spate se aud scâncetele unui nou-născut,
mieii sunt sacrificați pe altare de piele
poate că el va trăi pe lângă merele putrezite
ale Edenului,
nu va cunoaște înălțări de piramide în secetă
nu va mușca din lipiile mucegăite,
roase de șobolanii alergați
de pisicile egiptene.

Adara mă privește tăcută,
din palmele ei roase de timp
se citește discursul regal al epocii noastre,
avea cârlionții prăfuiți,
mereu își strângea pânza albă de in
peste buzele cărnoase,
lăsând la vedere ochii albaștri
precum marea spre care ne îndreptăm
pipăind dunele țipând a sânge.

copilul din mine
strigă spre omul din față
cuvinte ascunse de vânt prin urechi,
vom muri, vom muri călare pe speranță
și povestea noastră nu va avea sfârșit,
dumnezeu ne-a dat o palmă,
o viață fugară.

privesc în urmă,
a apărut o cruce roșie
și fruntea mea se simte
mai puțin creștină
cu fiecare pas înainte.