azi am văzut un om pe moarte,
își călca ultima cravată, ultimii pantaloni
și ultima cămașă,
albă cu pete roșii,
sânge închegat în scârbă,
prin ochii i se citea teama,
mândria, ura, dorința,
avea o umbrelă neagră,
ploua când a privit spre cer.
număra cheile prinse de verighetă,
săruta ultimul tei,
nu o să îl mai vadă niciodată înflorit,
îi tremurau palmele scorțoase
și adâncite în crevaste prin care vâjâia timpul,
ani trecuți ai durerii,
ani de sapă și plâns,
ani cu arme și cu flori.
totul s-a făcut alb,
curgeau din el picături de suflet,
moartea nu e o doamnă în negru,
se întindea peste el precum o rochie
în care se avântase ca o tânără ființă,
își târa picioarele pe asfaltul ars,
m-am oprit din drum și l-am privit în ochi,
cerea puțină apă
și iertare.
drum bun, adio lume,
eu fug și plâng,
azi am privit un om cum moare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu