brigăzile morții

azi se fac cinci luni de când nu mai fumează,
Nina îmi bântuie și acum nopțile,
zilele se scurg precum ghețarii islandezi
umpluți cu lavă,
petrec secunde limitate de soare
pe podul prost construit,
mă umplu cu cenușa ultimelor trăiri
pe care le-am ars în fiecare noapte
pentru ca mai apoi
să le recompun cu aceleași virgule,
aceleași puncte de suspensie
dar cu alt punct de final.

ori toate crizele mele de epilepsie
se grupează în jurul imaginii cu ea plecând,
mi-am donat într-o zi
toată colecția de picturi
cu nudurile ei,
din camera mirosind a ulei
și creion ars
se aud țipete de tristețe,
pe umăr îmi apare tatuajul
cu fluturi mov, uciși de dor,
trebuie să îmi impun că Nina nu mai e,
are cu totul altă viziune despre pași,
flori și moartea în doi.

ieri am încercat să îi scriu,
am rupt cuvinte întregi și le-am adăpostit
sub un nume de moarte,
mărșăluiau prin mine
precum brigăzile de soldați germani,
aceeași perseverență, același sentiment,
mi-au bubuit tâmplele
până am simțit că foile se zbat
cu aripi duhnind a caise coapte,
era în mine o boală ciudată,
tremuram și deliram doar numele ei,
azi mi-am dat seama
că totul se reduce la un singur lucru.

mă ridic din pat și iau calendarul
pornit de la clipa diluării
în ceața orbitoare,
fac un x,
mai trece o zi în care îmi droghez trupul
cu cenușa din creier,
mâine o să iau o supradoză.