secundele trec, se naște un idiot,
aveam prins de mâini un ceas mecanic,
d-ăla rusesc, de pe vremea sticlelor de vodcă
întoarse împotriva zeilor nordici,
stăteam așa, în așteptare
pe banca scrijelită până în măduvă
18:39
Monica + Gabriel = LOVE,
din creier îmi răsunau înjurături tocite
despre aceleași origini biblice,
mi se părea scârbos,
priveam copacul din fața mea,
e un ceas imortalizat în cuvinte
aruncate, pictate, înlănțuite,
scuipate, arse, palmuite,
timpul de la mâna mea
ticăia în continuare a pagubă.
autobuzele întârzie în ultima perioadă,
la fel și metrourile, uzinele, viața,
construiesc în mintea mea scenarii
de inversare a polilor,
de returnare a anilor,
apuc un pix de braț și notez ticăiturile
prin litere așezate la întâmplare,
îmi place să ciopârțesc nano-secundele
cu viteza clapelor de pian jumulite
în note muzicale mici și negre și întortocheate,
e 20:56,
pâinea din plasă nu mai e caldă,
mi-e dor să mușc aroma din trecut,
totul trece prea repede
sau prea târziu,
poate d-aia nu mai vreau niciun sentiment,
totul trebuie să fie uniform.
13:45
predau proiectul la facultate,
un coleg șoptește că o să dea dracului totul,
pentru el timpul se explică prin ore de somn
și ore de băut,
avea privirea tulbură că intodeauna,
mi-aduc aminte de prima lui sesiune,
toată lumea îl ținea drept, ca la paradele militare,
să nu cadă cu capul pe banca murdărită
cu alte declarații de dragoste imbecile,
astăzi a spus că o să șteargă cu buretele
anii de facultate,
el se face marinar pe vasul lui de melancolie.
ajung acasă,
mi-au degerat palmele lovite una de alta
la concertul cu animale de pluș
început la 23:24,
simt că încep să înnebunesc,
mă întorc pe banca scrijelită,
pomul din fața mea a fost tăiat
cu drujbele tocite de timp,
băi oameni buni,
am analfabetizat timpul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu