reflectare

în huma asta de clipă 

rămânem albi precum un os lăsat în soare

din fiecare trecut ni se aruncă ciolane mari de speranțe

și lingem și mușcăm și rupem din carne

din crizantemele uscate între foi

pică doar praf

și aici

pe fiecare cărare dintre pat și balcon și pat

zilele trec ca o suliță aruncată în apă

covorul se rulează sub diminețile mele

atunci când privesc spre tocul geamului

sau tocul femeii plecate

nu știu când am văzut apusul ieri

prin tocătorul ăsta de suflete numit viață

îmi exersez propriul echilibru dintre nebunie și nebunesc

stau și număr pixelii aruncați în pereți

acolo s-a strâns o colonie întreagă de funingine

-încă mai respiră a buze cu gust de lapte-

stau ca pe un eșafod

în hăul ascuns printre gânduri

iernile par de catifea

în huma asta de carne

se întorc bumeranguri pline cu bujori

din fiecare cuvânt scrijelit îmi fac o casă 

și las ecoul să devină ferestre mari

prin care azvârl ciolane mari de speranță