vorbește-mi te rog
ca în serile alea când pădurile ne priveau bocancii
din crampoanele lor ascunse în pământ
oamenii faceau pumni de speranță și bulgări de inimi împletite
acum
rămân găuri de noroi și stele picate
vorbește-mi despre ultimele picturi lăsate în praf
când vântul ne lipea degetele în pensule gigantice
lumea curgea în vene ca prin perfuzii de primăvară
și totul
totul părea o cină de taină ascunsă muritorilor
acum rămân mesele cu scaunele puse
ca într-un bar intrat în faliment
vorbește-mi te rog
despre cum te legăna bunica pe picioare
și cum fiecare zi părea o viață legănată de vis
despre coloanele iubirii de casă atunci când teii erau brațe
și bunicul mirosea a țigări ieftine
acum
acum totul pare doar o casă legănată de dor
vorbește-mi despre ultimele clipe
unde se rupeau sentimentele ca o țesătură de bumbac
din zâmbetele tale se nășteau oglinzi și zeci de crizanteme
acum
oglinzile zac sparte în mii de petale uscate
vorbește-mi te rog
ca să uităm tăcerea
pe o sârmă prinsă de bocanc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu