frânghie

acum aș aștepta răsăritul cu tine râzând

când bujorii se deschid în palme de femeie

stelele pică la fel ca o lacrimă spre neant

te văd cu ochii mijiți spre vise

așa cum nopțile se adună în cununi

și tălpile lasă amprente peste sentimente

acum n-aș refuza o îmbrățișare

când aerul devine arctic în sunetul brotacilor

luna pare mai neagră și mai mare

exact ca pata de cafea lăsată pe blatul unde ne frământam inimile

din jocul ăsta aiurea de piese și cuvinte

ne împotmolim în trăiri și eliberări

în îmbrățișări tăcute

trecute ca săruturi ascunse de dumnezeu

acum m-aș lipi de urechea ta

atunci când noaptea e călare pe tăceri

din văpăile astea nerostite

îmi caut punctul de echilibru și fericire

ca într-o sticlă goală lăsată martor

când corpurile noastre pictau galaxii

și big bang-uri și supernove și universuri

formând un nou sistem plin de speranță 

acum aș adormi în răsăritul ochilor tăi 

când ploile nasc primăveri și obișnuință 

și sub toată mascarada asta de lume 

bubuitul inimilor noastre ar boteza noi religii

ar porni noi războaie 

ar deveni drumuri luminate până la final

si ne-ar ține de mână 

până când stelele ar pica spre nemurire