fumurile dispar sub ochi
în mână dreaptă stă o sticlă și din ea curg cioburi
prin vene îi colcăie bum-urile din inimă
stă și cucerește camera
o singură bătaie de aripi lucește în sfera asta
printre cuburile astea împrăștiate pe parchet
se târăsc tainice inele învârtite sub copaci
din ele se nasc oameni și sentimente
și cearceafuri albe mirosind a munți
în mijlocul lor
femeia asta își scrie durerea
sub măștile pline de rimel
ochii se zbat în sfere
și totul se cască precum un gol în vertebre
când tălpile se lipesc de lemn
și muzica se retrage în noapte
pe brațele ei tresară fluturii cântând o toamnă
ca o simfonie înfiptă într-o sferă
și totul devine un bum de inimă
ca o tobă de soldat chemând victoria
din picăturile astea de ploi sferice
își botează fiecare zâmbet șters în lacrimi
iar lumea e o sferă întreagă
zdrobită sub gene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu