bogăție

nu am nimic să îți ofer

în afară de o viață în care vei fi iubită ca niciodată

atunci când petalele vor cădea în râuri de paradis

vei știi că am fost singurul care îți dorea dragostea

așa cum ploile își doresc pământul

cum oamenii își doresc aerul

cum sunetele își doresc buze

nu am nimic la mine decât o inimă bătând

exact ca un corb căutând-și cuibul lăsat într-un salcâm

iar nopțile devin un ger lăsat peste suflete

abia când primăvara îți va bate la porți

vei știi că am fost singurul care îți căuta brațele

întinse precum o mare pentru un marinar

calde precum o sărutare lăsată pe cruci

nu am nimic în buzunar

decât un soare bubuind în cer

și stele de povești atinse de zarurile destinului

când nopțile vin călare pe coșmaruri 

vei știi că eram singurul care plângea cu tine

așa cum focurile ard împreună de urlălii

așa cum caii își potrivesc pașii spre viitor

-uite ce departe sunt visele când ne privim-

nu am nimic deși am totul

și-n respirațiile astea cu ochii închiși

te privesc plecând spre vechile stepe

unde amintirile se hrănesc cu speranțe decedate la marginea drumului

unde dracii saltă în dansuri lăsate spre iad

unde ne topeam îmbrățișările în picturi lăsate în gol

așa cum ne lăsam căzând

din destinul plecat spre paradis

ca o ploaie pornită spre mare