front

când soarele se stinge ca o carapace

lumânările răsar precum stele adâncite în pământ

sub toți spinii de trandafir

minunile lumii se fac în neștire

așa cum din oameni se fac păcate și fericiri

când teii rămân ca un zbor

în palmele tale se deschid visuri ascunse

așa cum desfăceau bunicile miejii din nuci

din gusturile rămase în urmă

prind la cămașă doar florile de mac bătute de vânt

-ai văzut câmpiile flandrei pline cu ei-

și spre priviri îmi port steaguri

din ștergarele atârnate la geamuri

ațele se lungesc precum un glonț ratând o inimă

stau în tranșee pline cu regrete și mi-e sete

din cenușa cartușelor visez la ochii mamei

la crucile devenite maci și la teii secerați de frici

când lumea bubuie a păcat și fericire

peste răsăritul ăsta de cremene

se nasc apusuri de obuz și luni de tăcere

cu baioneta crestez prin noroi testamente

îmi las capul pe spate și desfac cămașa și pieptul

ca un aer primesc lumina

devenind o lumânare adâncită în pământ