zbor

din sunetele păgubite de sens

îmi fac sălaș în palmele tale

aveam pe cer o constelație stinsă și uitată de lume

căutam între riduri ultima licărire de dor

peste vârful ăsta de munte

lumina se frânge ca o suliță izbită de pietre

peste nori

pelicanii își continuă zborul

și în toate vocalele uitate în piept

pământul se rotește ca la începutul vieții mele

undeva

vântul adie speranță și inimi bătând în microni

degetele mele rămâneau înfipte în carne

mă îmbătam privind răsăritul ochilor tăi 

din toate astea sunt doar ciulini

din toate astea sunt izvoare secate

peste brazii ăștia înnegriți de mirare

cade o rafală de insomnii și tăcere 

-uite cum lucește luna prinsă între fulgii căzuți din zbor-

adorm trezind sufletul legat de stânci 

din toate astea

nemuririle se trăiesc în doi

în fiecare dans aiurea exersat în creier

în paharul ăla de vin uitat pe noptieră 

când greierii se transformă în șuier și alb

când constelațiile se aprind și rămân 

precum un far lipit de mare 

pentru zborul pelicanilor de primăvară