poate că totul e turnul ăla de nisip făcut la mare
când valurile îl îmbrățișează
algele i se agață de ferestre
și soarele fumează ca un marinar beat în port
în raze se scaldă ochii de cenușă
tăceam privind vântul rămas ca un parfum
mereu este vinul prelins pe buza sticlei
și brațele pline de pistrui înnodați în stele
în camera cu vedere la zid
ne dansam zilele până lacrimile cădeau ca un fulg
peste secunde
cerul se ofilea și mirosea a ploaie
aveam pe limbă doar gustul coapselor sărate
prin cioburile de geam intra răsăritul ca un măr pârguit
firele de praf tresăreau precum o mâță
în cearceafuri ne plimbam sufletele
căutam împreună mirarea vieții în doi
-trebuie să aruncăm hainele astea vechi-
din pereții crăpați ne făceam haine de nuntă
poate că totul e un turn de nisip uscat în soare
atunci când pescărușii se-nalță spre viu
din penele lor curgeau lacrimi de onyx
și peștii stăteau îngemănați în pustiu
cumva
o mare își așteaptă fereastra cu vedere la zid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu