binecuvântare

m-a mântuit Hristos

să am inima în bărăgan

acolo unde crivățul plesnește în fuioare

și grâul se întinde ca sulițe spre cer

acolo unde soarele se scaldă vara

în băltocile duhnind a praf

-căruțele îi năruie lucirea sub copite-

și-n fiecare zi de Paște

în satul meu mirose-a cozonaci

când lumina se lasă peste ferestre

din ochi ne căutăm sufletele

prin verdele ierbii ne facem adăpost de vise

privim bolta și spunem rugăciuni

spre case picură ceară și tămâie

în fiecare om se deschid uși și se închid păcate

stăm nopțile având în piele tatuaje de pământ

dulăii ne latră fricile spre nori

uite

între crengile pomilor se sparg ecourile

și șoaptele cad ca o brumă

-preotul închide biblia și tace-

m-a mântuit Hristos

să am inima plină de bătăi numărate

și-n sufletul ăsta să-mi caut fericirea

atunci când berzele se apropie de stâlpi

cu puii rămași să se-nchine neștiutului