când sloavele deveneau filme cu balauri
și tunetele miroseau a liliac sub scara de lemn a bunicilor
copilăria începea să se închidă în oase
așa cum pomii își acoperă scoarța cu una nouă
-uite ce adânc a intrat toporul tată -
printre umbrele cu chip de om
silabisesc rugăciuni de odinioară
în nopțile calde de vară
trăgeam cearceaful peste urechi și ascultam broaștele
greierii plângeau cerând praf și semințe de inimi
în mirosul de gogoși adormeam privind mâini
-uite ce mult ai frământat mamă -
din stupul casei curgeau amintirile ca mierea
și-n ploi îmi făceam catedrală
alergam prin băltoci desculț de toate fricile
cum goneau fulgerele pe cer numai suflete pline
-uite ce mult te-ai desenat pe față bunico-
în sobă sfârâia fumul mușcând din călduri
și ghemurile de lână coborau spre nicăieri
când zăpada urca către țigle
strigam spre armată să tragă spre nori
în micii bulgări suspendați sub crivăț și felinare
ne strâmbam durerile în râs
-uite cum tresar caii bunicule-
prin picăturile de haine înghețate vinul se răsucea în cămări
aveam pustiul departe
și timpul se lipea de oase
precum o nouă scoarță de copac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu