aruncare

dacă te sărut

aici s-ar putea să plouă cu broaște

și norii să se adune în cârduri mari de magnetofoane

din ele ar curge sunetele în cascade pierdute

-cum ne descoperim inimile lăsate în vânt la uscat-

prin scena asta de galaxii

lovesc cu degetele ultimele amintiri

dacă scriu totul cu praf

fiecare soare s-ar împotmoli în drumul lui spre răsărit

din bucățile astea ciuntite de stele

oamenii le-ar transforma în icoane ascunse de dumnezeu

și potecile pe care atârnam pozele la uscat s-ar topi ca untul

-cum ne descopeream diminețile în miros de clătite -

prin ochii ăștia deschiși

privesc spre ultima privire înainte de plecare

dacă tac

pe bolta asta lăsată de cer

s-ar clatină amintirile precum o casă la cutremur

când fiecare farfurie își privește mesele în doi

-cum ne descoperea cerul șoaptele spuse pe trepte-

din suflet scot covoare și fotolii

privesc înspre ușă ca spre o lampă rămasă închisă

dacă stau

ninsorile s-ar lipi de mine precum o mantie

din ele mi-aș vedea ideile ca aburi

sub bocanci

lumea e vie și privește spre pământ

-cum ne descoperim uneori sufletele în întuneric-

și toți pasii ăștia făcuți în gol

se întind așa

ca o galaxie aflată într-o ploaie cu broaște