o să mă dau la altele
așa, bucățele cu bucățele
poate până mâine
o să rămân cu sufletul
în ochiul drept.
m-am îmbolnăvit de mizerie
prin mine curg râuri de sânge
și astmul îmi face viața mai ușoară
penele sunt căzute pe noptieră
citesc până la 3 dimineața cărți satanice
și coarnele își fac apariția prea dureros.
din mine se nasc făclii diavolești
am mâinile roșii ca două petale
nu mă pot întoarce la copilul care-am fost
să smulg aripi de fluturi cu ochii în lacrimi
acum mă renasc precum iarna
mereu mai urât, mereu mai rece,
am simțurile tăiate, nervii paralizați
și pot doar să vorbesc cu ochii
în timp ce lumea mă blesteamă,
scuipându-mi harpele îngerești.
o să mă dau la alții
între două întrebări
până când viața nu va fi nimic altceva
decât semne Braille căzute din cer,
căptușite cu mătase acră, născută din vers,
oasele o să mi se îndrepte în sunet,
gleznele tale vor emite semnale tăcute
și somnul va fi cuprins între eu și tu,
precum o simfonie a strugurilor pârguiți
în seceta iernii căzute pra târziu.
o să mă împart la alții,
la altele, la ei,
o să înmugurească din mine sentimente pleoștite
și toată lumea va ști
că sufletul meu e tăcut din anumite motive
Dumnezeiesc :) dar... iti pasa prea mult.
RăspundețiȘtergere