sau, poate, nu știu
vă pun pe toate în vitrină,
uite, tu nu te-ai umplut de praf,
ție îți picură încă ochii a lacrimi tăcute,
bruneta de lângă tine își ține mâinile
înlănțuite pe inima bătând a sunet,
mi-e dor de voi,
de privirile voastre diferite
în care țipam iubirea mea.
mai vă uit câteodată,
îmi las capul să cadă pe canapele
și va aud cum mă certați,
cum îmi spuneți mereu
că v-am lăsat să dormiți
în alte brațe de oameni călători,
nu e așa că aveți și voi
amintirile închise în capsule
și coperți ornate cu aceleași cuvinte
șoptite mereu în urechea mea?
vă pun pe toate în seringi
și îmi cert alter ego-ul,
vă doresc pe toate până la ultima picătură
și ochii mi s-au umezit iarăși
a neputință soră cu durerea,
e atâta ură în mine
și mi-e dor să va simt răsuflarea caldă
sărutându-mi gâtul slab
și plin de alunițe.
acum, închid iarăși dulapul,
sesiunea de amintiri s-a închis
și nu mai dau nici autografele permanente,
mă simt atât de obscur
printre fantomele de oameni
și nu mai știu dacă ar fi bine
să las în urmă
sau să privesc înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu