Apusul cucuvelelor

îmi împleteam ochii în pulovere ținute pe sub piele
și din tine curgeau șoaptele acordate în cea mai gravă cheie,
uitam să îți mai spun pe nume,
poate erai Andreea, Adelina, Nina,
Anne, Paulinha
sau fel de fel de litere
aranjate la întâmplare cu creionul minat,
cert e că adormeam cu pieptul
sub părul tău ruginit
și ars de la atâtea sărutări.

mă înveleam noaptea cu brățările tale de cadână,
le aveai aranjate alfabetic și pe zile,
în așa fel încât rezonau cu apusul cucuvelelor
și zgârieturile de pe spate
în formă de curcubeu înroșit
cu flăcările smulse din iad
sau cu hieroglife egiptene
descifrate sub lumânările
aprinse în jurul patului.

stăteam în frig, încălțați cu papucii de casă
primiți cadou la aniversarea de douăzeci de ani,
știu că erau roși de molii și tociți până la disperare
mie îmi plăcea să nu arunc lucrurile dragi
dar tu, tu împachetai în fiecare primăvară
praful de pe poze, scamele și hârtiile mototolite,
scrise îngroșat, apăsat, baliverne ale iubirii
și le puneai la gunoi cu migala femeii
care nu se văicarește.

de bine de rău,
văicăreală mea se aude prin amintiri,
reminiscențe ale unui genocid
din timpul unui apus
al cucuvelelor.