Esența de rom nu se mai vinde ca altădată

mi-aduc aminte de iernile trecute,
cumpăram pâinea cu treizeci de bani,
de rest luam sticluțe mici
cu esență de rom,
îi strigăm mamei mereu să le toarne
în prăjiturile copilăriei mele,
acum s-au dus toate pe altă apă
a sâmbetei
și îmi e tot mai greu
să uit de jocuri.

priveam zăpada cu alți ochi,
plecam încălțat în cizmulițe de cauciuc
printre troienele săpate cu lopata,
zbieram cu colegii de joacă
crezându-ne camarazi de război
împușcați cu bulgări de apa înghețată,
mă dureau mâinile de frig
dar obrajii îmi erau roșii și calzi,
acum mă învelesc cu pături de ani
și strâng pozele pe lângă mine
în teancuri înghețate de timp.

mereu îl așteptam pe tata să vină de la muncă,
avea bărba tăioasă, înghețată
și mirosea a iarnă,
zăpada de acum e neagră
și plină de aer stătut
iar gerul încă îmi urlă amintirile
în urechea-mi stângă.

cel mai ciudat lucru
era când ai mei strângeau rufele puse la uscat,
se transformau în table
și eu râdeam când le atingeam,
mă durea că pantalonii mei
se contorsionau de frig
în flori și urme de vânt.

acum se simte frigul
mai pătrunzător ca niciodată,
prin inima mea au trecut toți bunicii
urcați la ceruri,
țin minte, le spuneam
că oamenilor bătrâni
le ninge Dumnezeu iubire peste cap.

mă rasusesc în pat,
deschid jurnalul scris de părinții mei
încă de când m-am născut
și mă mir
cum de am reușit să uit
plăcerea de a trăi în frig.