crez

-ai încredere în timpul tău -

pe cuvintele astea lăsam apa să curgă

în inima mea pictam noi apusuri

scene de toamnă devenind ierni

scriam povești pentru oameni mari

și le întindem în avioane de hârtie

unele planau ca visele prinse 

pe o boltă prea albastră 

în mersul ăsta anapoda până la mântuire și înapoi

îmi scuturam umerii a frig și vedeam secundele

părțile alea eliptice ale amintirilor

fuiorul bunicii învârtindu-se în miros de sobă

toate îmbrățișările părinților cuprinse în căldură

foile răsfirate pe podea

prin ele deschideam uși spre alte lumi

pe spinarea câinelui ciobănesc

fulgii făceau cruci și se topeau

exact ca primul sărut lipit de un stâlp

-inima îmi pulsa smulgând tendoane-

de atunci până acum

secundele au devenit minute care au devenit ani

îmi pieptăn barba

îmi pipăi carnea prinsă de oase

am pe brațele astea fantomatice

zeci de umbre ale celui ce am fost

urme desenate cu pixul și lipite

exact ca mesajul asasinilor neștiuți

-decupez din piept bucata asta de R

cu bucata asta de A și D și U-

în locul literelor sunt bulgări mari de lumânări topite

și toate se scaldă-n tămâie

închid apa

deschid pleoapele

printre aburii gonind spre plămâni

văd urmele alea de vise ajungând în vrie

căderea fuiorului a brațelor a hârtiilor

umbrele mele îmi fac cu mâna și spun

-salut

ai ajuns la izbăvire - 

spre bolta asta mai albastră decât dumnezeu

mărturisesc un păcat spre iertarea amintirilor