și nici nu-ți caut azi vreo vină
din timpul nostru ne-am închis în noi
deschidem porți spre alte focuri
stăm
numărăm strigoii secundelor de tăcere
atunci când lumea e pustnică și grea
și apusul
e vâlvătaia aia care ne măcina inimile
și nu ai niciun drept să-mi cauți vină
la colțurile casei
ai atârnat numai flori nemuritoare
mințile ne alunecă precum șerpii
în dogoarea irespirabilă a nevorbirii
devenim doar simple amintiri ale unui trecut
netrăit nesărutat netrezit
imaginări ale dimineții
stând lipiți de pârguiala toamnei
-așa se uscau și merele cunoașterii-
iar de aici
ne zicem bună ziua
și ai grijă și drum bun
cu pumnii strânși peste coasta tăiată
peste costa lipită
peste ochii deschiși și mintea golită
umblăm pământul cu aceeași pedeapsă
prin fiecare pas culcat pe colb
dumnezeu ne apropie mântuirea
e la final
când rămânem singurii care se pot privi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu