colind

mamă 

și azi mi-e dor de copilărie

când cerul părea doar o boltă

pe care o mișcam cu degetul arătător

uneori

priveam albastrul printre crengile de caiși

vedeam sufletul de dincolo de singurătate

zăpezile se transformau

în întinderi mari schițate cu îngeri

și era cald mamă

era cald

și azi

când suflu în lumânări și stau chircit

prin pieptul meu răzbat cocorii de atunci

în zborul lor către soare

luau cu mine părți vitale și le transformau în vise

poate de aceea uit că am o inimă

plecată undeva

și niciodată regăsită

vechea rătăcire prin lume

a fiului demult pierdut

din poziția asta cu genunchii la gură

închid orice sunet până aud oasele trosnind

nu e de mirare că fiecare zgomot

naște în mintea mea frică

cum nu e de mirare

că fiecare clopot pornește în creier

rugăciunile alea repetate

când noaptea mi se înfășura în ochi

și în suflet

și aici nu e nimic

pășesc în viitor și nu am nicio balustradă

privesc cerul strivit în mojarul trăirilor

la fel sună și frunzele pășite la 4 dimineața 

când soarele sărută cealaltă parte a lumii

prin ochii mijiți de alcool

văd gerul rupând în măruntaiele mele

și e frig mamă 

e frig