marți, 27 octombrie 2020

reborn


de azi
prin mintea mea valsează norii
se-apropie de mine ploile reci și fericite
îmi simt trecutul spălat

și-acum înfloresc copacii de toamnă
prin crengile lor văd răsăritul mai cald
ochii mai clari inima mai reală
fredonez gândurile mergând mai apăsat
pe toate străzile
lumea aprinde zeci de făclii
bruma se ridică în pâlcuri mari
precum giulgiul ăla imprimat
cu chipul omului pierdut pe sine

și-acum
pe piesele folosite ca interludiu
îmi creionez un prezent lipsit de păcat
dau drumul bătăilor din lesă
alerg inima până gâfâie
îi dau sentimente și oxigen și mii de secunde
priviri trecute prin filtrul fumului
al aburului de ceai și al creioanelor colorate
folosesc un curcubeu pe post de scrisoare

de azi
am în suflet noi începuturi de povești
când stelele nășteau nori
și valsuri și ploi
și oameni găsindu-se pe sine

3 comentarii:

  1. Un copiator escroc, cu aere de poet! Ai sictir, ipochimenule!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru timpul acordat, cât și pentru parerea dumneavoastră. Din păcate, acuzele nefondate nu își au rostul...

      Ștergere
    2. Nu inteleg rostul jignirilor...

      Ștergere