maniac eyes

când mă gândesc la noi

simt cum mi se târăsc vorbele prin gât

în secundele alea având gândurile îmbrățișate în alcool

vedeam toată istoria lumii

nașterile morțile victoriile înfrângerile 

religiile picau precum niște coloane de nisip

prin irisul spart de băutură

luminile etajelor se derulau de la 9 la 0

descifram prezentul când liftul rupea tăcerea 

cândva 

priveam spre cer ca spre o destinație 

atunci aveam oasele învelite cu speranțe 

acum cerul pare un hău unde stelele

sunt doar iubiri netrăite 

aprinse doar în inimi inundate sub beții 

sub clarul ăla de lună în care visam să o sărut 

acum îmi târăsc trecutul în forma unei sticle

și beau din el 

ca dintr-un pocal de zeu

și în freamătul orașului 

văd neoanele fugind mai rapid

în zgomot îți recunosc absența 

-parfumul ăla de caise pârguite-

crap toate pieile mele 

dansez în ploaia asta de frunze

mă scriu pe toate bordurile până ajung acasă 

acolo 

la numărul 314

-cât râdeam aprinși pe balcon-

zac aruncate cheile și pozele 

și vorbele alea scoase din gât 

din oglinda aflată pe hol

irișii mei golesc paharul

îmi văd viața ajungând la 0