se sting luminile în case
cu ochii privind crăpăturile din tavan
cauți în inimă crăpăturile închegate
primul te iubesc strivit pe asfalt
prima noapte învelit în cămașa ei
primul somn în poziția fetusului
când coastele și plămânii și inima îți bubuiau de plâns
din întuneric ne naștem
și în întuneric revenim
se aprind tăcerile ca niște claie
uiți cuvintele acolo în gât
atunci ele însemnau ceva
acum sunt doar mormăieli pierdute în barbă
între păturile unde îți visai viitorul
trăiești un prezent altoit
din mugurii ăștia răsăriți a speranță
mulți cad și devin cenușă
și acolo
în apăsarea aia veșnică a nebuniei
-când stai pe margine ca pe un balansoar-
îți faci cruce și te agăți de aer
ca de un ultim sărut cu te iubesc-ul în buzunar
ca de o primă noapte învelindu-i coapsele
ca de un prim somn îmbrățișați
prin ochii tăi
întunericul devine lumină
ca după un atac vascular cerebral
înveți să vorbești
să mergi să râzi să arzi
să mângâi timpul care îți mângâie sufletul
privești tavanul plin de crăpături
unele devin flori și fulgere și tot ce-i mai frumos
prin geam
se aprind luminile în case
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu