pastelique

-de obicei îmi iau bilet doar dus-

din nespusul straniu al stărilor

undele se propagă cu normalitatea bătăilor de inimă

atunci când o țineai de mână

când o îmbrățișai la final de vals

când stăteai și reflectai

la contopirea astronomică a sângelui cu sărutul

în tine ai umbre fantomatice

stingi lumânarea și privești răsăritul

între frunzele astea smulse de vânt 

întomnirea ilogică e doar primul nonsens pe care îl admiri 

bubuie în tine imagini lumini

desene șchioape sunete electrice 

-am citit undeva că animalele 

se ascund și îmbrățișează întunericul când sunt pe moarte-

prin umbra palmelor tale 

viața devine doar o urmă de cărbune 

ridici ochii spre pădurea asta desenată în pasteluri

miroși fumul de toamnă 

sau poate e fumul lumânării alunecat în plămâni 

stai și te rotești precum un astru stins

în casele astea fără povești locuiesc carcase fără suflet

îți scoți din rucsac biletul ăla doar dus

poate că privitul înapoi e o idee proastă 

alegi să pui câte un picior în fața celuilalt

spre necunoscutul ăla pictat în toamnă 

cândva

drumul ăsta mirosea a parfumul ei râzând 

acum totul e liniște și totul e sunet

și talpa bocancilor pe frunze

și expirație greoaie 

și strânsul pumnilor 

și inspirație greoaie

și un maldăr de vise aruncat în spate 

din fiecare foșnet cunoscut al stărilor 

viitorul se propagă cu ritmul pașilor 

intri în peșteră faci un foc bei un ceai

stingi focul din inima ta 

vezi tu câtă ceață e mâine pe drum

la final

te ascunzi învelit în întuneric