rigor mortis

suflu căldura printre degete

în dormitorul ăsta hiperarctic

îmi privesc inima printr-un binoclu

sunt înspăimântat de aburul cafelei

de umerii tăi atunci când spălai vasele

de pozele prinse de frigider 

cu un piolet de bronz între noi

magnetul de culoarea oțelului 

ne desenează și azi ochii de culoarea pădurii 

suflu timpul printre ramele foto

din noi a rămas doar eu

îmi privesc trecutul ca o spaimă 

sunt zile în care observ umbrele 

călătorind de la vest la est

sau 

sunt zile în care închid ochii 

și văd linia gâtului tău ca punct de plecare

când toamna apune în alb

îmi împachetez păcatele și închid ușa 

suflu pierderea de mine prin respirații 

am mers patru milioane

șaptezeci și cinci de mii de metri

în piept

busolele se strivesc prin loviri repetate

cobor în grote ca într-un botez

îmi spăl picioarele și mâinile și fața 

și fiecare bucată de inimă sărutată de tine

prin geamul bucătăriei 

lumina se sparge în umbre de dor

suflu oboseala privind spre cer

la final de pași privesc pioletul de bronz

am urcat prin vâltoarea ascunsă ca printr-o renaștere 

l-am găsit pe hristos sălășluind în aven

avea mănușile înghețate și barba mai albă 

pe sânge își tatua cele 10 porunci

și sunetele deveneau colți de oțel